Salina de la Turda

Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se face din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă) sau prin intrarea principala situata in centrul turistic Salina-Durgau situat pe Alea Durgau 3 redeschisa vizitatorilor in 2010.
Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare menționate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălțime de cca 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente).
Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual).
După retragerea romanilor în anul 274 d.C., până în secolul XI, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat. În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda (Torda) într-un loc de lângă râul Arieș „qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” („în locul ce se cheamă pe ungurește Aranyos, iar pe latinește Aureus”). Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae).
În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la Durgău-Turda. Astfel, la 1 mai 1271, se dăruia capitlului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgău-Turda (Dörgö-Torda)”.
Perioada austro-ungară
În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph).
Instaurarea puterii habsburgice (austriece) în Ardeal la sfârșitul secolului 17 și creșterea necesităților materiale ale societății, determină ca, începând din a doua jumătate a secolului XVII, importanța acordată ramurilor industriei extractive (inclusiv exploatarea sării) să crească simțitor. Mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administrația directă austriacă.
În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Maria Theresia), Mina Anton (probabil denumită așa după Sf.Anton), Mina Clujeana (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) si Mina Ghizela (Gisela).
În anul 1690, au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Clujeana), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf si Ghizela).
Între 1853 si 1870 s-au săpat primii 780 m ai galeriei de acces Franz Josef' (spre a ușura transportul sării la suprafață), apoi, până la sfârșitul secolului XIX, s-au mai săpat încă 317 m, atingându-se lungimea finala de 917 m, din care 526 m în rocile sterile inconjurătoare și 391 m în masivul de sare. Vizitabili sunt 850 m (67 m sunt inaccesibili).
Perioada modernă
Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene.
Salina Turda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ) și este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza si Rudolf. Demne de văzut sunt și utilajele medievale bine conservate din mină (unice in Europa), cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare. De asemenea, Altarul (cioplit în peretele de sare) și Scara Bogaților (o scară lucrată filigranat in lemn).
Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2009 s-au desfășurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic și curativ. Inaugurarea a avut loc în ianuarie 2010, după 2 ani de lucrări și 6 milioane de euro investiți. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare. Principala atracție a salinei este lacul cu soluție salină suprasaturată, excelentă pentru tratament.
Salina Turda este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004. (C) Wikipedia